Stele .

Aerul din jur ma strange de gat,
Ma consuma incet.
Incerc sa scot un strigat mut,
Nu reusesc si regret
Ca nu am puteri supranaturale
Care sa m-ajute sa gasesc o cale
Prin care sa scap.

Literele sunt drogul meu.
Le rasucesc in mintea mea
Pana reusesc sa fac un imprimeu
De cuvinte cu aroma de stea.
Si incerc sa dau forma sentimentelor
Cu ajutorul astrelor.
Ma topesc ca si o caramea
Incercand sa formez din cuvinte
Propozitii si apoi poeme
Din care de mine sa va aduceti aminte.

asdfghjkl-lonely

ninge peste trupul meu
obosit; el stă mereu
pe o muchie de cuţit şi
priveşte cam perplex
ceea ce noi numim
lume.

incerc sa creez cioburi
de zâmbet şi
să mi le pun pe faţă
ca şi cum ar face parte
din mine.

mă sufoc încet în aerul
gri şi încărcat cu praf în care
mirosul unei cafele bune
lasă pete.

păşesc pe un sol care
în orice moment poate
crăpa şi să ma trimită
undeva, probabil
în neant.

simt singura pată de culoare
atunci cănd beau fresh de portocale
şi citesc partituri din cutii
atunci doar simt că am şi eu
libertate.

+Lumea înconjurătoare
-Inspiră praf de stele,
-Bea suflete la micul dejun,
-Expiră nori de fum,
-Reacţionează violent,
-Tremură nestăpânit,
-Atacă continuu,
-Tuşeşte încet şi se
-Evaporă.

ştii ?

Vântul de afară sufla cu putere prin geamul deschis în camera gri şters cu un puternic miros de melancolie. Frigul îţi intra până-n oase, dar ei nu-i mai păsa de nimic. Repeta într-una:  "De ce? De ce?". Se gîndea la cum A FOST şi cum ESTE acum. De la Fericire la Tristeţe. De la Zi la Noapte. De la Cer la Pământ. Pielea ei albă ieşea în evidenţă în atâta tristeţe. Parcă păstra amintirea a ce A FOST. Părul ei roşcat stătea dezordonat şi îi dădea un aer mai lonely. Ochii ei suberbi înotau în lacrimi şi priveau în gol, spre un univers nevăzut. Bluza gri avea urme de lacrimi. Podeaua avea arsuri de la nenumăratele chibrituri pe care le-a aprins şi le-a lăsat să cadă, închipuindu-şi că aşa s-a întâmplat şi cu ea: fantezia arderii şi apoi sfârşitul. Avea lângă ea ceea ce numea "Ultima Scrisoare", iar lângă, briceagul. Suna cam aşa:
"
Oare ai ideee cum mă simt eu?
Oare ştii cum m-a distrus să văd că rupi paginile cu mine din cartea vieţii tale şi le înlocuieşti cu altceva?
Oare ştii cum clocotesc în mine amintirile din ceea ce numesc GOOD OLD TIMES?
Uneori stau şi mă gândesc ca puteam avea toooooot, dar la momentul oportun nu am acţionat şi am pierdut şansa. Îmi amintesc şi acum ultimele ZILE BUNE.
Parcă erau un vis.
Acum totul e gri. Chiar totul.
Vreau să ştii că mie încă îmi mai pasă de firul prieteniei noastre, chiar dacă pare că a fost demult.
"
A mai recitit odată rândurile şi a luat briceagul, s-a ridicat în picioare. Nu avea curajul necesar, dar încă ţinea briceagul în mână. Atunci s-a petrecut. Pisica vecinei a sărit brusc de pe copac pe geam, iar ea s-a speriat. A alunecat şi, în cădere briceagul i-a ajuns direct pe vene. Vecina privea terifiată scena. Ultimele lucruri pe care ea le-a simţit au fost durerea şi agonia.

NEGRU.

S-a trezit. Credea ca e in Iad. Ba nu, too much pain. A privit in jur si si-a vazut mama. Aceasta a privit-o si i-a spus: "Era sa mori. Vecina ta te-a salvat. Multumeste-i." Ea se gandi ca totusi traieste, si bucuria a invadat-o. Crezuse ca murise, cand de fapt realizase ca mai vrea viata. Si-a imbratisat mama si cand a privit pe geam afara, a vazut cativa prieteni care asteptau sa vada ce-i cu ea, si MAI mult, l-a vazut pe EL. Bucuria care a invadat-o cand si-a dat seama ca totusi el o mai considera importanta in felul ei a fost enorma. Atunci cineva i-a dat lui Scrisoarea, iar el a citit-o. Cand a terminat, a fugit in salonul ei si a imbratisat-o, spunandu-i ca nu stia ca a ranit-o asa mult. Ea i-a spus ca nu vrea sa stie nimic mai mult decat ca, asa cum ea i-a fost alaturi la greu, si el ii va fi.

Si de atunci, cei doi frati de suflet au trait fericiti, vazandu-si de iubirile lor pentru alte persoane, dar impartasindu-si toate lucrurile.

"Is There any difference between LOVE and OBSESSION?"
-Alice Hoffman

suiciding dream.

Vântul torid de vară cânta printre obiectele din camera casei de vacanţă de pe plaja cu nisip fierbinte, chiar şi în timpul nopţii. Lumina slabă a lunii ce pătrundea pe fereastra mare de sticlă îi mângâia pletele negre şi ochii căprui, plini de lacrimi sărate. Se gândea la prezent, trecut, şi viitor, ceea ce îi mai rămăsese din el după ce oamenii i-au distrus visurile. Paharul cu whiskey cu care a vrut să-şi înece amarul stăta pe noptiera neagră, cu doar jumătate de conţinut. Minute de tăcere.
După ceea ce i s-a părut jumătate de oră, s-a ridicat brusc şi a ieşit pe uşa de sticlă care o conducea la plajă. Avea pe ea doar un tricou gri. Nisipul îi inţepa tălpile. A privit marea şi, sub influenţa alcoolului, s-a gândit că poate pune capăt la tot. A fugit înspre mare, şi dintr-un salt, a fost în apă. Era rece. A înotat până la geamandură, şi s-a hotărât că totuşi înecul ei dramatic mai poate aştepta. Dintr-o dată, au început valuri mari. Speriată, s-a gândit că ar fi bine să se întoarcă. Prea târziu. Un val a izbit-o, a înghiţit apă sărată şi a început să se scufunde. Se lupta cu disperare să ajungă sus, la aer. După câteva momente însă, oxigenul s-a dus şi a încetat să mai lupte. Viaţa scurtă urma să ia sfârşit într-un mod tragic. Cu o ultimă privire a văzut o scoică pe fundul apei. Simţea că s-a terminat.







 A deschis brusc ochii. Era în Iad oare? Au crezut că s-a sinucis? A privit paharul cu alcool de pe noptieră, hainele ei identice şi atmosfera tristă din cameră. Ceasul de pe noptieră marca secundele cu un tic-tac sonor.Era tot acolo. A fost doar un vis, un coşmar. Doar un vis. Trăia. În viaţă. A început să plângă, pentru că încă respira, un plâns de fericire. Tot ceea ce păruse dispărut revenise la normal. Avea o viaţă întreagă de trăit. S-a uitat la apa neagră din cauza nopţii. Şi s-a hotărât să nu încerce vreodată marea noaptea.

thoughts.

din când in când
stau
să mă gândesc la viaţa
care se joacă
cu noi.

aud un glas
sfâşiat şi sadic
ce-mi şopteşte:
"ei nu te mai vor."
şi în tăcerea
de mormânt ce urmează
urlu mental.

sfâşiu cu unghiile
bucata de pânză
a vieţii perfecte
ce nu-mi aparţine
şi-i dau foc;
mă bucur că arde
cu flăcări roşii.

mă uit în oglinda
mare de pe perete
şi văd o silueta
ce nu aparţine
lumii în care se află;
parcă seamănă cu mine..
aşa să fie ?

pe fundal
se-aude ceva
de rachmaninov
dar eu sunt prea
adâncită în
fântâna viselor
ca să dau atenţie
muzicii.

souk drinker.

de ceva vreme stau
la masa maro
de lemn din bucătărie
cu un pahar în faţă
şi-mi beau sufletul
cu paiul
verde din starbucks.

simt sticla rece
a paharului si
continutul cald
care e suflet
ce nu se mai termina..
îl beau de
vreo 5 zile şi
pare tot atât.

am luat o seringă
cu culoare albastră şi
mi-am tatuat ochii
cu cerneala colorată
ca să nu mai vadă
paharul de pe masă
dar e în zadar.

culoarea mi se scurge
din mine
cu cât incerc
să beau mai mult suflet
aşa că mă decid
să-l las
în pace să
nu îl mai diluez cu apă.

cât a ajuns în mine
m-a făcut să
îmi dau seama că
sunt captivă
în ceea ce numim
realitate şi
că dându-mi
glas gândurilor
aberez.

question list

de ce nu-mi spui că mă iubeşti
dacă asta-i ce doreşti?
de ce mă laşi să plâng aşa
dacă-i din cauza ta?
de ce nu-mi dai un ajutor
ca să scap de-amarul dor
ce mă mistuie încet,
ce mă arde până-n vene?

oare cu ce.am greşit eu
ca să-mi fie aşa greu
să zâmbesc, să cânt un gând
neimportant, să stau râzând
pe o bancă ce-mi arată
priveliştea, disperată
c-aş putea pleca oricând
nezâmbind şi nerâzând
şi fugind cu disperare
să găsesc o alinare
sub soare.